Tren cu maşini Dacia, deraiat în Austria | VIDEO

Câteva sute de maşini Dacia Logan, Sandero şi Duster au fost distruse, după ce trenul de marfă încărcat cu peste 300 de vehicule, toate marca Dacia şi nou-nouţe, a sărit de pe şine în Austria, în apropiere de Braz, relatează Euronews. Mecanicul de locomotivă a fost rănit, iar pagubele materiale sunt uriaşe.

Accidentul a avut loc azi dimineaţă, în jurul orei trei. Ultimele patru din cele 16 vagoane ale trenului care plecase din România şi se îndrepta spre Franţa au deraiat.

Sute de Dacii au fost distruse. S-a evitat o catastrofă, ţinând cont că garnitura şi vehiculele s-au oprit la numai trei metri de o locuinţă din zonă. Oficialii vorbesc despre „un mic miracol”.

În fiecare vagon se aflau câte 15-20 de Dacii Logan, Sandero şi Duster. Mărfarul circula cu o viteză de 60 de kilometri la oră când vagoanele s-au desprins de locomotivă.

Lina ferată a fost serios avariată, iar jurnaliştii austrieci scriu că e nevoie de o sumă de peste un milion de euro pentru reparaţii. Deocamdată nu se ştie cine o să plătească.

Mecanicul de locomotivă nu a fost grav rănit, dar este în stare de şoc. Trenul plecase de la Curtici, din România şi se îndrepta spre Valeton, în Franţa.

Cauza accidentului, defecţiune tehnică

Cel mai probabil cauza accidentului a fost o defecţiune tehnică, notează Die Presse. Autorităţile au deschis o anchetă şi au exclus deocamdată ipoteza unei erori umane.

Peste o sută de pompieri şi echipe de intervenţie au fost mobilizate la locul accidentului.

Calea ferată va fi închisă tot week-endul din cauza defecţiunilor produse în urma deraierii mărfarului. Mai multe trenuri au fost deviate şi câteva autobuze vor suplimenta lipsa transportului feroviar.

Autorităţile au anunţat că e nevoie de mai multe macarale care să multe vehiculele şi vagoanele şi abia apoi va fi reparată infrastructura.


SURSA FOTO: Reuters

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s